Focul lui Sumedru. Story time!

Sumedru este un fel de zeu al morţii şi al renaşterii. El încearcă să ţină toamna pe loc. În această perioadă se desfac stânile (adică vin oile de la munte), deoarece soseşte iarna şi frigul şi ele nu mai găsesc hrană. Gospodarii le vor asigura hrana cu fânul cosit vara, uscat bine, iar la primăvară le trimit din nou la munte, împreună cu mieii opriţi să sporească turma de mioare.

Focul lui Sumedru s-a păstrat în toate zonele ţării şi tineri şi vârstnici, deopotrivă, se bucură de această sărbătoare veche de 2000 de ani. În noaptea de 25 spre 26 octombrie, dinaintea sărbătorii Sfântului Dumitru, apărătorul păstorilor, se aprind focuri și tinerii se adună în jurul acestora.

Copii îndrumaţi de tineri fac o groapă unde pun un prepeleac mare, îl fixează-n pământ şi-i dau foc. Roţile de cauciuc ard mult şi scot un fum negru şi gros.

Copiii sar peste flăcări, ca să fie sănătoşi, tinerii sar şi ei, ca să se căsătorească şi să facă copii.

Grupuri de tineri, băieţi şi fete, se îndreaptă spre poiană, acolo unde, de când se ştiu, în vatra satului, s-a făcut focul lui Sumedru.

Femeile satului, mai tinere sau mai bătrâne, merg grupuri, grupuri, cu coşurile pline, să împartă participanţilor la foc, dar mai ales copiilor, tot felul de bunătăţi: nuci, mere, struguri, prune uscate, covrigi, biscuiţi, şi în ultimul timp portocale, banane și rahat.

Focul se înalţă la cer, purificând satul de rele, tinerii se distrează spunând glume, bancuri, leagă noi prietenii sau, de ce nu, pun bazele unor relaţii mult mai trainice ce duc omenirea mai departe.