Blog de cultură contemporană care acoperă arta, moda și politica.

Azi dimineață m-am trezit cu miros de cozonac și cu razele blânde ale soarelui strecurându-se printre perdele. În liniștea asta caldă de sărbătoare, mi-am amintit de un mesaj drăguț citit zilele trecute: Every bunny needs some bunny to love! Mi-a smuls un zâmbet sincer și mi-a adus aminte cât de mult înseamnă să ai pe cineva alături – un suflet drag, o îmbrățișare, un zâmbet împărțit la micul dejun. De Paște, iubirea capătă alte nuanțe – mai simple, mai profunde. Fie că e vorba de familie, de prieteni sau de cineva special, azi e ziua în care inimile se simt mai pline.  Sărbători luminoase și multă iubire în suflet, de oriunde ar veni ea. Pentru că da... fiecare iepuraș are nevoie de un alt iepuraș de iubit!

Crown on, game strong. Azi m-am trezit cu o stare pe care o știu bine. Nu una perfectă, dar una puternică. Genul de zi în care nu-mi pasă de ce merge prost — știu cine sunt, știu cât am muncit să ajung aici, și știu că pot duce orice. Mi-am pus coroana invizibilă. Nu pentru că totul e perfect, ci pentru că am ales să nu mă las. Pentru că fiecare pas făcut cu fruntea sus e o victorie, chiar și când nimeni nu aplaudă. Când spun „Crown on, game strong”, nu vorbesc despre aroganță. Vorbesc despre asumare. Despre a merge mai departe când e greu, despre a învăța să-ți porți eșecurile cu aceeași grație ca și reușitele. Despre a-ți fi loial ție, în liniște sau în zgomot. Nu sunt mereu învingător. Dar azi joc jocul. Cu capul sus. Cu inima deschisă. Cu visurile vii. Coroana e acolo, chiar dacă nu se vede. Și jocul? Jocul abia începe. 

"În timp ce așteptam să treacă greutățile, a trecut viața." Astăzi am avut un moment de liniște, un moment în care am privit în urmă și mi-am dat seama cât de mult am așteptat. Am așteptat să treacă zilele grele, să se aline rănile, să se clarifice incertitudinile. Am trăit cu speranța că, după fiecare furtună, va veni soarele, fără să observ că, între timp, trecea viața. M-am trezit de atâtea ori spunând: „Va fi mai bine mâine”, „După ce voi rezolva asta, mă voi bucura cu adevărat”, „Când voi avea mai mult timp, voi face ceea ce iubesc”. Dar mâine a venit și a trecut. Timpul a curs ca un râu tăcut, iar eu am rămas pe mal, așteptând momentul potrivit să mă arunc în apă. Dar momentul perfect nu există, iar viața nu a stat pe loc pentru mine. Am realizat că fiecare zi este o parte din viață, nu doar o trecere spre un viitor mai bun. Fiecare dimineață este o nouă șansă de a trăi, nu doar de a supraviețui. De acum înainte, vreau să învăț să iubesc fiecare clipă, chiar și pe cele ...

Astăzi am dat peste un citat care mi-a rămas în minte, ca o fotografie ușor tremurată care totuși prinde esența unui moment: „One eye sees, the other feels.” Mi-am închis ochii și am încercat să-mi imaginez ce-ar însemna, dacă am putea împărți chiar așa lumea — cu un ochi al rațiunii și unul al emoției. Mă întreb: de câte ori văd lucrurile doar cu ochiul care analizează? Și cât de des îmi permit să simt, să privesc fără să caut înțelesuri, doar să las emoția să curgă? Astăzi, spre exemplu, am privit un copac înflorit. Ochiul „clar” mi-a spus că e un cireș. Că florile sunt temporare, că primăvara își face numărul. Dar celălalt ochi — cel care simte — a văzut mai mult: o promisiune. O liniște. Un dor. Un ecou al tuturor primăverilor pe care le-am trăit și celor care vor veni. Poate că nu trebuie să aleg între cei doi ochi. Poate că e despre a-i lăsa să colaboreze. Să privesc cu luciditate, dar să nu uit să simt cu inima. Să las realitatea să fie clară, dar să-i permit sufletului să o col...

Uneori, simt că sunt suficient, că am oameni care mă apreciază și care mă văd așa cum sunt. Alteori, simt că nu contez cu adevărat pentru nimeni, că sunt doar o prezență trecătoare în viețile altora, ușor de uitat. E ciudat cum mintea mea oscilează între aceste două stări. Într-o zi, mă simt îmbrățișat de lume, în altă zi, mă sufoc în gânduri care mă fac să cred că nu sunt de ajuns. Poate că e doar oboseala? Poate că e realitatea? Mă întreb, ce înseamnă să fii suficient? Să fii iubit doar pentru că exiști? Sau trebuie să demonstrezi mereu că meriți atenție, că meriți să fii ales, să fii păstrat? Aș vrea să știu răspunsurile, dar poate că ele nici nu există. Poate că oamenii iubesc și uită, prețuiesc și se răcesc, vin și pleacă. Și poate că e în regulă așa. Poate că astăzi mă simt neînsemnat, dar știu că va veni o zi în care mă voi simți dorit și apreciat.  Între timp, încerc să mă iubesc eu pe mine, chiar și în zilele în care mă simt așa. 😊

Se mai duce un an, iar decembrie parcă nici n-a fost... Am clipit și zilele au zburat, cu tot cu lumini, colinde, planuri și dorințe. Parcă am apucat să tragem aer în piept abia pe jumătate, iar acum deja ne uităm spre calendarul gol al lui ianuarie, gata să înceapă un nou capitol. E ciudat cum luna asta care ar trebui să fie despre răgaz și căldură trece mereu cu o viteză pe care nu reușim să o prindem din urmă. Dar poate că asta e farmecul ei: e scurtă, intensă, plină de emoții, și ne lasă mereu cu un sentiment dulce-amărui – de recunoștință pentru ce am avut și de nerăbdare pentru ce va veni. Acum, între un „La mulți ani!” și o șampanie, haide să ne oprim o clipă și să ne amintim tot ce ne-a adus decembrie. A fost repede, da, dar a fost. Și poate, cu un pic de noroc, vom învăța să clipim mai rar.