Reflecții -5-

Astăzi mi-am amintit că te urăsc. Știu, e un sentiment puternic, aproape brutal, și poate părea bizar să-l aștern aici, în aceste rânduri. Dar simt că, dacă scriu despre asta, poate mă voi înțelege pe mine mai bine. De fapt, poate e chiar necesar să recunosc că în inima mea, iubirea și ura se împletesc, coexistă, se transformă una în cealaltă.

Urăsc felul în care m-ai rănit, și poate și mai mult urăsc felul în care am rănit și eu la rândul meu. Îmi reproșez că am pierdut încrederea și că m-am simțit atât de fragil încât a trebuit să-mi adun bucățile și să-mi refac sufletul după ce drumurile noastre s-au separat.

Cu toate acestea, paradoxal, e în toate astea un fel de lecție ascunsă. Am descoperit că iubirea și ura sunt, în mod straniu, două fețe ale aceleași monede. Am ajuns să mă cunosc mai bine, să-mi asum responsabilitatea pentru propriile acțiuni. Încep să înțeleg că iubirea adevărată nu înseamnă perfecțiune; înseamnă să accepți că ești imperfect și că toți suntem, până la urmă, vulnerabili.

Poate că azi e doar o zi de reflecție, dar simt că sunt pe drumul spre a mă elibera de acest tumult.