Hai să-ți fac cunoștință cu mine

Bro, I’m a fucking artist.

Da, poate nu am ales să trăiesc din artă și poate viața m-a dus în alte direcții, dar în sufletul meu o să fiu întotdeauna acel copil care, ani la rând, a făcut pictură. Copilul care a pictat icoane care au ajuns la oameni de pe tot globul. Copilul care a câștigat locul 1 pe țară cu un tablou la care a lucrat zi de zi, timp de 12 luni, și care a impresionat prin atenția la detalii, răbdare și obsesia pentru perfecțiune. Copilul care a ajuns până și în reviste din Mexic și despre care s-a scris că are o nevoie aproape însetată de a-și manifesta creativitatea.

Și cred că asta nu o să dispară niciodată din mine.

O să fiu mereu omul care, într-un fel sau altul, trebuie să creeze. Fie că e vorba de pictură, scris, fotografie, parfumuri, haine, design sau orice altceva. Pentru mine, creativitatea nu e doar un hobby și nici ceva ce fac din când în când. E pur și simplu felul în care funcționez. Întotdeauna mi-a plăcut să iau ceva basic, ceva ce pentru alții poate părea banal, și să-l transform în ceva WOW. Să pun amprenta mea pe el. Să-l fac să aibă personalitate.

De asta, sincer, mă aștept ca oamenii care mă cunosc deja să nu mai fie surprinși de lucrurile pe care le fac și nici să nu simtă nevoia să-mi ceară explicații pentru ele. 😭 Dacă mă știi de ceva timp, ar trebui să știi deja că atunci când îmi vine o idee, o să o duc până unde simt eu că trebuie dusă. Uneori poate pare random, exagerat sau complet neașteptat, dar pentru mine are sens.

Pentru că eu nu cred că trebuie să alegi o singură formă prin care să fii creativ. Astăzi poate pictezi, mâine scrii, peste o lună poate o să creezi un parfum, iar peste un an faci haine. Important e că încă simți nevoia să creezi ceva care înainte nu exista.

Și poate cel mai important lucru e că nu vreau să-mi pierd niciodată partea asta din mine.

Indiferent câți ani o să am, o să mă port mereu tânăr. Nu pentru că refuz să cresc, ci pentru că refuz să cred că maturitatea înseamnă să-ți omori copilul interior, să devii rigid și să începi să faci doar lucrurile pe care „ar trebui” să le faci la vârsta respectivă.

Fiecare alege să îmbătrânească în felul lui.

Eu aleg ca, indiferent de vârstă, să rămân la fel de curios, la fel de nebun după idei, la fel de spontan și la fel de dornic să transform lucrurile banale în ceva memorabil.

Pentru că, în esență, indiferent câți ani vor trece, o parte din mine o să rămână mereu acel copil cu pensula în mână, care vrea să facă ceva ce nu a mai făcut nimeni înainte.

Bro, I’m a fucking artist. Și cred că asta nu o să-mi treacă niciodată.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Reflecții -21-

Reflecții -29-